Arhive pe etichete: Budapesta

Învăţământul românesc din Ucraina şi Ungaria în pericol!!!

Standard

Treptat şi aproape pe nesimţite, în ciuda tuturor semnalelor de alarmă trase de-a lungul timpului, ce s-au dovedit a fi însă, parcă, mai degrabă nişte salve de tun trase pentru nişte surzi, învăţământul în limba română din comunităţile istorice româneşti din afara graniţelor ţării se apropie de colaps, de dispariţie! Starea aceasta pusă la cale de autorităţile ţărilor cu pricina este rezultatul nepăsării ori inacţiunii statului român, dar, poate, şi a forurilor internaţionale abilitate să intervină.

Foarte aproape de noi, în Ucraina şi Ungaria, reprezentanţii comuntăţii româneşti strigă ca din gură de şarpe despre abuzurile şi neajunsurile pe care sunt obligaţi să le trăiască de o vreme încoace. Cu speranţa că, finalmente, ele vor ajunge acolo unde trebuie şi că vor fi luate în seamă şi soluţionate pozitiv, nu putem decât să le facem cunoscute aşa cum le-am descoperit, cu menţiunea că sublinierile din text ne aparţin.

Astfel, într-o scrisoare deschisă preluată de RGN Press, Uniunea Interregională „Comunitatea românească din Ucraina” face apel pentru stoparea măsurilor discriminatorii care au fost puse în aplicare în şcolile şi clasele cu predare în limba română din Ucraina, începând cu data de 1 septembrie 2008.

Ne adresăm organelor puterii locale, reprezentanţilor organizaţiilor obşteşti, părinţilor, organelor de presă, opiniei publice.

La conducerea Uniunii Interregionale „Comunitatea românească din Ucraina” se adresează profesori, părinţi, directorii şcolilor cu predare în limba română nemulţumiţi de deciziile Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei al Ucrainei. Din cauza acestor dispoziţii, situaţia în şcoli s-a complicat. Mai mult, în unele colective pedagogice, au apărut chiar conflicte.

Ne-am adresat nu o dată preşedintelui Ucrainei – Viktor Iuscenko, preşedintelui Radei Supreme a Ucrainei – Arsenii Iateniuk, primului-ministru al Ucrainei – Iulia Tymosenko, împuternicitului Radei Supreme a Ucrainei pentru drepturile omului – Nina Karpaciova, preşedintelui României – Traian Băsescu.

În legislaţia în vigoare a Ucrainei, în primul rând în Constituţie, este fixat dreptul reprezentanţilor minorităţilor naţionale de a studia în limba maternă (de la învăţământul preşcolar până la cel universitar). În pofida acestui adevăr, asupra şcolilor cu predare în limba română se exercită asemenea încercări cum n-au avut loc niciodată de-a lungul a peste 200 de ani de învăţământ în limba maternă! La prima vedere, se pare că „inovaţiile” Ministerului Învăţământului şi Ştiintei au o motivaţie serioasă – obligativitatea susţinerii testelor în limba ucraineană. În realitate, are loc o campanie de destabilizare a colectivelor pedagogice, a comunităţilor de părinţi, scopul final fiind eliminarea limbii române din sfera învăţământului, asimilarea forţată a populaţiei româneşti prin învăţământ.

Nu demult, domnul Ivan Vakarciuk –ministrul învăţământului şi ştiinţei s-a exprimat că dreptul de a învăţa în acea limbă în care comunici în familie, în limba poporului tău e un lucru sfânt. Dar omul matur, care intră în viaţa publică trebuie, de asemenea, să cunoască şi limba de stat. Cine să nu fie de acord cu această afirmaţie?

În realitate, însă, este vorba de standarde duble! Şi mai înainte, în scrisorile ministerului către direcţiile regionale de învăţământ şi, respectiv, de la structurile regionale către cele raionale, mai departe către şcoli cuprindeau diverse recomăndări privind trecerea şcolilor cu predare în limba română la studierea disciplinelor de baza în limba ucraineană. Acum, însă, ministrul învăţământului şi ştiintei, a emis Dispoziţia nr. 461 din 26 mai 2008 – cu privire la întărirea programului privind îmbunătăţirea studierii limbii ucrainene în şcolile de cultură generală cu predare în limba minorităţilor naţionale pe anii 2008-2011 şi Ordinul nr. 496 din 3 iunie 2008 – cu privire la confirmarea instrucţiunii privind completarea jurnalelor de clasă pentru clasele V-XI ale instituţiilor de învăţământ.

De la 1 septembrie 2008, inovaţiile Ministerului Învăţământului şi ştiintei constau în următoarele:

– se măreşte numărul de ore la studierea limbii ucrainene pe contul părţii variative a planurilor de învăţământ, adică pe contul reducerii numărului de ore la alte obiecte în clasele II-IV, respectiv X-XI;

-în clasa a X-a din şcolile cu predare în limba română, se introduce studierea Istoriei Ucrainei şi Matematicii în limba ucraineană;

-în clasa a V-a, se introduce predarea în două limbi a Istoriei Ucrainei, iar, din anii viitori, şi predarea Geografiei, Matematicii, Muncii fizice, Educaţiei fizice etc,;

-conform Ordinului nr. 496, înscrierile în jurnalul de clasă se fac în mod obligatoriu în limba ucraineană.

La ultima şedintă prin selector cu directorii şcolilor, din 22 august 2008, ministrul învăţământului şi ştiinţei sublinia: „[…] în scopul luării în considerare a specificului regional, noi am obligat organele locale de conducere a învăţământului să elaboreze programe regionale de îmbunătăţitre a studierii limbii ucrainene în instituţiile de învăţământ în limba minorităţilor naţionale, prin care să fie concretizaţi termenii de aplicare a măsurilor prevăzute de programul ministerial în fiecare şcoala în parte. Trebuie de urgenţă să fie desfăşurată o muncă de lămurire printre elevi şi părinţi referitor la acest Program. Pentru realizarea lui este necesar să fie create condiţii pentru a deschide în şcoli clase paralele unde o parte din obiecte să fie studiate în limba ucraineană”.

Noi suntem pentru ca în şcolile cu predare în limba română să se studieze limba ucraineană la cel mai înalt nivel, după cele mai bune programe şi manuale, ca profesorii de limba ucraineană să fie instruiţi în permanenţă, să aibă posibilităţi reale de a-şi perfecţiona nivelul profesional şi să-i înveţe cât mai bine pe elevi.

Dar aceste documente încalcă în mod brutal legislaţia existentă: p.3 art.22 al Constituţiei Ucrainei, conform căruia „la adoptarea unor noi legi sau la introducerea unor amendamente la legile existente nu se permite de a îngusta conţinutul şi volumul drepturilor şi libertăţilor existente”, art. 10 p.3 al Constituţiei Ucrainei, precum şi art. 7 al Legii Ucrainei cu privire la învăţământul mediu, art. 3 p.1, art. 25 p.3 ale Legii Ucrainei cu privire la limbi în RSS Ucraineană”.

Mai mult decât atât, noile dispoziţii ale ministerului ruinează planurile de învăţământ pe anul şcolar 2008-2009.

O astfel de politică în domeniul învăţământului vine în contradicţie cu valorile europene şi, de fapt, prevede măsuri pentru trecerea în şcolile minorităţilor naţionale la predarea obiectelor de bază în limba ucraineană, fapt ce vine în contradicţie nu doar cu legislaţia Ucrainei, ci şi cu prevederile Cartelor europene şi a Convenţiei-cadru privind apărarea drepturilor minorităţilor naţionale.

Considerăm că intenţiile de schimbare treptată a limbii de predare a obiectelor de bază din română în ucraineană în şcolile minorităţii româneşti nu are nici un temei legal şi logic. Ce se va întâmpla cu sistemul de învăţământ în limba minorităţilor naţionale din Ucraina?

Este cunoscut faptul că acei care discriminează comunităţile minoritare, limba lor dau societăţii exemple negative şi provoacă fenomene sociale de intoleranţă, naţionalism şovin şi, la urma urmei, apariţia unor atitudini rasiale vizavi de reprezentanţii oricăror minorităţi din Ucraina. Prin aceasta se complică ŞI integrarea Ucrainei în comunitatea europeană!

Iata de ce declarăm un protest ferm împotriva declanţării procesului de asimilare prin şcoli! Cerem să fie suspendate orice acţiuni orientate spre asimilarea artificială lingvistică, spre limitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale minorităţilor naţionale!, se arată în comunicatul semnat de reprezentanţii Uniunii Interregionale „Comunitatea românească din Ucraina”: Aurica BOJESCU – secretar executiv al Uniunii Interregionale „Comunitatea românească din Ucraina”, Vasile TĂRÂŢEANU – preşedinte al senatului Uniunii Interregionale „Comunitatea Românească din Ucraina”, Ion BOTOŞ – preşedintele Uniunii Regionale din Transcarpatia „Dacia”.

La rândul ei, Eva Iova – redactor-şef al săptămânalului „Foaia românească” (www.foaia.hu) ce apare în Ungaria, a punctat într-o serie de editoriale, veritabile rechizitorii de opinie, principalele elemente ce caracterizează învăţământul în limba română din Ungaria, în ultimul dintre ele, cel din nr. 37 (12-18.09.2008) al publicaţiei, punând cireaşa pe tort cu privire la felul cum instituţiile statului român înţeleg să păstreze legătura cu comunităţile româneşti din exterior şi să le reprezinte interesele.

Limba verde de acasă

Începe să devină tot mai bătător la ochi un lucru despre care nu vrem să luăm cunoştinţă, prefăcându-ne că acesta nu există sau, bunăoară, nu ne interesează. Organizatorii unor concursuri şcolare îşi dau seama că, an de an, tot mai puţine şcoli româneşti participă la diferitele întreceri, dar îşi spun părerea doar în şoaptă, să nu deranjeze pe nimeni, nici şcolile, nici ministerul de resort. Nu cumva să se prindă cineva acolo sus, unde se împart banii, că, de fapt, învăţământul românesc există tot mai mult doar cu numele.

Românii din Ungaria niciodată nu au avut multe şcoli, răsfirate prin toată ţara, cum au nemţii sau slovacii. Însă, până prin anii ’90, cele 10–12 şcoli generale româneşti din judeţele Bichiş, Bihor şi Ciongrad au asigurat o sursă solidă de elevi pentru unicul liceu românesc din această ţară. Absolvenţii acestui liceu sunt baza intelectualităţii noastre. Din totdeauna, majoritatea elevilor de la acest liceu au provenit din Micherechi, Jula şi Chitighaz, cam în această ordine, eventual câteodată veneau mai mulţi din Chitighaz decât din Jula. Şi apoi urmau celelalte şcoli. Aletea, Bătania, şcolile din Bihor, şi cam pe ultimul loc se situa Cenadul Unguresc.

Datele statistice ne ajută să înţelegem clar evoluţia (sau, mai bine zis, involuţia) învăţământului românesc din Ungaria. Până când prin anii 1980–90, de la şcoala din Bedeu sau Aletea veneau în fiecare an câte 2–3 elevi, acum trec ani buni până când din aceste şcoli să vină la liceul din Jula măcar un singur elev. Şi mai grav este cu şcoala din Cenad. De ani buni nu s-a mai înscris nici un elev de la Cenad la liceul românesc. La fel, nici la concursurile şcolare nu prea participă elevi din aceste şcoli. La ultimul concurs şcolar pe tema limbii, literaturii, culturii şi civilizaţiei româneşti, organizat pentru elevii şcolilor generale, au fost reprezentate doar trei şcoli: Micherechi, Jula şi Bătania. Unde au fost elevii din Chitighaz, sat care se laudă că este cea mai mare localitate cu populaţie românească din Ungaria? Sau unde au fost şcolile din Bihor, care primesc foarte mult sprijin atât de la forurile centrale (vezi construirea unei şcoli noi la Săcal, pe banii celor două state, România şi Ungaria) cât şi de la Autoguvernarea pe Ţară (care se bate în piept că a reintrodus predarea limbii române în unele localităţi bihorene)? Neparticiparea nici unui elev de la aceste şcoli însemnă că acolo elevii nu ştiu limba română, nu ştiu o poezie de Eminescu şi nu cunosc valorile culturale ale poporului din care zic că şi ei fac parte…

Trebuie observat un element interesant, însă, şi în cazul celor trei şcoli participante. Cu puţine excepţii, toţi elevii veniţi din Micherechi, Jula sau Bătania sunt copii din familii româno-române, adică cu mamă sau tată originar din România, căsătorit cu român din Ungaria. Deci, aceşti copii cunosc bine limba română încă din familie. Ei sunt micii salvatori ai onoarea şcolii lor. Iar cel care salvează onoarea, salvează viitorul…

Este tot mai clar că aşa-zisele strădanii de 20 de ani (sic!) ale specialiştilor noştri de a reforma învăţământul românesc din Ungaria nu au dat roade. Şi azi, numai acei elevi ştiu româneşte care au învăţat limba încă în familie. Summa summarum, şcoala românească de azi din Ungaria nu este capabilă să-i înveţe pe copii româneşte! Şi nu vorbim despre poeziile învăţate pe de rost, din care copilul nu înţelege nimic. Precum nici despre acele texte pe care elevii le tocesc, dar dacă îi întrebi cum îi cheamă se uită la tine ca la felul trei. Problema învăţământului românesc este problema noastră, a comunităţii. Iar cheia rezolvării este în buzunarul profesorilor. Nu la Budapesta şi nici la Bucureşti. Şi nicidecum nu banii sunt de vină şi pentru asta.

Sare pe o rană deschisă

Îmi povestea cineva de curând că, ocupându-se cu închiriere de camere pentru turişti la Jula, a avut nişte oaspeţi din România cu care s-au simpatizat şi au dezbătut împreună probleme ale românilor şi ungurilor din acest colţ de Europă. Discuţiile de genul „aşa e la noi… cum e la voi?” au ajuns până la subiectul învăţământului.

Românul-oaspete şi-a amintit că ar fi auzit el că parcă şi în Ungaria sunt şcoli româneşti. Da, sunt, zice românul-gazdă, dar nu sunt aşa ca şi la voi, pentru că aici şcolile sunt bilingve, deci copiii învaţă prima dată limba maghiară, că doar trăim în Ungaria, şi numai apoi învaţă şi limba română. Românul-oaspete şi-a putut da seama singur de rezultatul acestei metode atunci când a încercat să stea de vorbă cu copilul de vârstă şcolară al familiei, care nu înţelegerea nici o iotă din româna lui cu accent de România… Acesta se întoarce derutat acasă, în România, cu experienţa că nu toate şcolile „româneşti” din lume sunt la fel: în unele se învaţă româneşte, iar în altele… ungureşte.

Pe 1 septembrie va începe în Ungaria al treilea an şcolar, când nici într-o singură şcoală aşa-zis românească nu se mai predă scrisul şi cititul în limba română pentru elevii din clasa întâi. Până în toamna anului 2005, cei mai mici elevi ai şcolii generale din Micherechi învăţau abecedarul prima dată în limba lor maternă, în română, şi numai din clasa a doua s-a trecut şi la cititul şi scrisul în limba maghiară. Trecerea de la română la maghiară a fost motivată de către şcoală cu creşterea numărului copiilor care vin din căsătorii mixte şi care vorbesc mai puţin sau deloc limba română. De parcă predarea depinde de copii şi nu de profesori şi programa şcolară. Când se duc prima dată la şcoală, copiii de şase ani nu ştiu nici să înmulţească sau să împartă numerele, dar asta nu înseamnă să scoatem matematica din orar şi s-o înlocuim, de pildă, cu gimnastica! Deci e o scuză prea ieftină să dăm vina pe copii sau pe părinţii lor care nu sunt obligaţi să-şi dea odrasla la o şcoală românească, ci pot să aleagă liber orice şcoală. În localităţile unde pe lângă şcoala românească există şi altă şcoală, cum e Chitighazul, Aletea sau Bătania, părinţii îşi pot da copilul şi la şcoala maghiară, nu au nici o obligaţie faţă de cea românească. Aberaţia intervine însă atunci când o primărie dintr-un sat cu 3–4 mii de locuitori susţine două şcoli, care de fapt nu diferă cu nimic (sau foarte puţin) una de alta. Bani aruncaţi în vânt, fără nici un rost. Eventual pentru a menţine imaginea falsă că în Ungaria sunt sprijinite naţionalităţile: au şcoli, au drepturi, au de toate…

Niciodată, nici din comunitatea noastră şi nici din afara ei, nimeni nu a cercetat dacă acei elevi de odinioară din Micherechi, Jula, Chitighaz etc., care au învăţat prima dată scrisul şi cititul în româneşte, iar azi sunt medici, jurişti, profesori, contabili, jurnalişti sau orice altceva, ar avea vreo greutate în vorbirea ungurească, dacă nu ar fi fost angajaţi la un loc de muncă numai pentru că ei au învăţat întâi abecedarul românesc, şi nu pe cel unguresc. Liceul românesc din Jula se mândreşte azi cu zeci de generaţii de intelectuali, oameni apreciaţi şi în mediul unguresc, care nu au avut nici un dezavantaj că au învăţat prima dată cum se scrie cuvântul „şcoală” şi nu „iskola”. Sau este printre noi cineva care nu ştie maghiara, numai pentru că a învăţat-o doar din clasa a doua? Eu una nu cunosc pe nimeni.

Atunci când ne luptăm, uneori unii cu alţii, pentru simpla existenţă a unei şcoli sau grădiniţe româneşti, ar trebui să ne rezervăm o parte din energie şi pentru îmbunătăţirea metodelor de predare, să ne certăm, de exemplu, ca elevii să salute adulţii cu „Bună ziua” sau cu „Sărut mâna”, şi nu cu „Jó napot” sau „Csókolom”.

Prefăcătorie transfrontalieră

Când am văzut cine a reprezentat România la inaugurarea noii şcoli româneşti din Bătania, a trebuit să constatăm că: 1. ori au dispărut românii din Ministerul Educaţiei din Bucureşti; 2. ori dacă totuşi nu au dispărut, e clar că nu le mai pasă de românii din Ungaria, pe care îi consideră o cauză pierdută.

Doamna de la Bucureşti, care a onorat cu prezenţa festivitatea de inaugurare a şcolii din Bătania şi a adus vestea bună a unei hotărâri de guvern, prin care noua şcoală din Bătania se va îmbogăţi cu material logistic în valoare de 100.000 de euro, pe nume doamna Gabriella Pásztor, este Secretar de Stat pentru Învăţământ în Limbile Minorităţilor Naţionale şi Relaţii cu Parlamentul, în cadrul Ministerului Educaţiei de la Bucureşti.

Să fi ajuns oare româna o limbă minoritară în România? Sau la Bătania nu “Şcoală Română” s-a inaugurat, aşa cum scrie în hotărârea de guvern? Din neglijenţă sau poate din dispreţ faţă de (oricât de mică) comunitate românească din Ungaria, nu s-a găsit nici un singur reprezentant român în Ministerul Educaţiei de la Bucureşti, care să bată drumul până la Bătania şi să încurajeze profesorii şi copiii din oraşul de lângă graniţă că va fi în folosul lor dacă îşi vor păstra limba şi identitatea română. Este un nonsens, o absurditate, ca un secretar de stat de origine maghiară, de altfel probabil un specialist bun în domeniul său de activitate, să încurajeze acest lucru. Pentru simplul fapt că nu este treaba lui. Aşa cum, după cunoştinţele noastre, Ministerul Educaţiei din Budapesta nu a trimis-o niciodată pe directoarea Departamentului pentru Minorităţi Naţionale, care de altfel este tocmai de origine română, născută la Micherechi, să inaugureze o şcoală maghiară în Miercurea Ciuc sau la Târgu Secuiesc. Pentru că datoria ei nu este asta!

Şi înainte să-i treacă prin minte cuiva să ne acuze de lipsa de deschidere spre prietenia româno-maghiară sau de cea mai mică ură împotriva ungurilor, ţinem să accentuăm că nu ne interesează dacă şcolile ungureşti din România mai sunt cu adevărat ungureşti, dacă acolo se vorbeşte şi în cancelarie în limba maghiară sau dacă toţi elevii reuşesc să înveţe limba maghiară. Asta este lupta lor, a ungurilor de acolo, şi nu a noastră. Noi nu putem şi nici nu trebuie să rezolvăm problemele învăţământului unguresc din afara graniţelor Ungariei. Exact aşa cum nu ungurii din România trebuie să lupte pentru şcolile româneşti din Ungaria. Din simplul motiv că aceasta nu este lupta lor.

România greşeşte când lasă ca învăţământul românesc sau cultura românească, cei mai importanţi piloni ai supravieţuirii unei naţii, să fie reprezentate în afara graniţelor de persoane de altă etnie decât româna, mai ales în ţările vecine unde trăiesc şi comunităţi de români. Nu punem la îndoială pregătirea profesională a acestor persoane, însă nu arată bine pentru comunităţile minoritare ca limba, cultura neamului lor să fie reprezentate de cineva de alt neam. Românii din Timoc niciodată n-o să-l creadă pe un sârb din România că vrea cu adevărat să introducă predarea limbii române în şcolile din Serbia, precum nici românii din Chişinău sau Cernăuţi n-o să creadă un rus din România că vrea întărirea sentimentului românesc în şcolile lor. România ar trebui să termine odată pentru totdeauna să se comporte ca o ţară a nimănui, mai ales în relaţia cu românii din jurul graniţelor, care nu au emigrat niciodată din România, ci sunt acolo unde sunt, fără voia lor. Pentru că aşa a vrut istoria!

Sau să fie mesajul României pentru românii din Ungaria unul cinic şi care să ne pună pe gânduri? Dacă voi vă prefaceţi că aveţi şcoli româneşti, vă prefaceţi că acolo se învaţă româneşte, atunci şi noi ne prefacem că vă credem…