Arhive pe etichete: geostrategie

Diasporă românească versus comunităţi româneşti

Standard

În ultima perioadă, mass media autohtonă, dar şi cea internaţională acordă ample spaţii unor subiecte de genul ce mai fac, ce mai fură, ce mai pătimesc românii din afara graniţelor.

Este vorba, cu precădere, de acei cetăţeni români emigraţi cu sau fără forme legale în varii ţări de pe mapamond. Punctele fierbinţi sunt reprezentate de românii din Spania şi, mai ales, de cei din Italia. Urgia pornită până la cel mai înalt nivel de italieni împotriva unor persoane în special de etnie rromă care sunt, în acte, cetăţeni români are darul de a inflama însăşi Uniunea Europeană.

Într-o atare situaţie, atenţia tuturor şi, din păcate, inclusiv a autorităţilor române şi a opiniei publice de la noi se concentrează aproape exclusiv asupra acestei categorii de conaţionali ce alcătuiesc parte din diaspora românească. Dar ei NU sunt nici pe departe emblema diasporei româneşti, ci doar cel mult amprenta de moment răsfrântă peste graniţe a convulsiilor sociale din România. Şi, ceea ce e cel mai dureros, exodul de cetăţeni ai ţării noastre în diferite state NU constituie nicidecum UNICA prezenţă românească din exterior.

Aproape orice ţară îşi are, conjunctural sau nu, propria diasporă. Cea românească este în peisajul în care s-a încetăţenit una picantă atât în sens pozitiv, cât şi în sens negativ. De cele mai multe ori fiind vorba de cetăţeni români ori descendenţi ai acestora este firesc ca atenţia autorităţilor de la noi să se îndrepte şi către aceştia şi să-i protejeze prin metode specifice. Numai că de aici şi până la concentrarea aproape exclusivă a măsurilor de protecţie întreprinse de statul român asupra elementului românesc din exterior este o diferenţă strigătoare la cer!

În afara ţării există ŞI ALŢI ROMÂNI decât cei ai diasporei. Aceştia trăiesc de secole pe teritorii actuale ale Ucrainei, Ungariei, Serbiei etc. chiar în proximitatea graniţelor şi se constituie în veritabile şi importante comunităţi româneşti reprezentative atât pentru specificul nostru naţional, cât şi pentru cel al statelor ai căror cetăţeni sunt! Teoretic, lor li se adresează articolul 7 al Constituţiei care consfinţeşte că „statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt”. Practic, însă, asistăm dacă nu la un abandon total al acestora din partea autorităţilor de la noi, a înseşi societăţii civile, măcar la o ignorare a lor sistematică.

Politica externă a României a fost dintotdeauna ezitantă, incoerentă, palidă. Pentru comunităţile româneşti din afara graniţelor, altele decât diaspora recentă NU există strategii reale, viabile, articulate. Măsurile în sprijinul acestora sunt în cel mai fericit caz iniţiative particulare ori gesturi simbolice lipsite de consistenţă.

Care e vina lor? Aceea că istoria i-a lăsat în afara graniţelor României, că nu se bucură (cu ghilimelele de rigoare) de statutul de căteţeni români şi că sunt doar etnici români? Că au rezistat şi şi-au păstrat fie şi alterate identitatea, limba, specificul cultural românesc?

Deopotrivă factorul politic, cât şi cel al societăţii civile de la noi se fac vinovate de trădare naţională în măsura în care vor continua să se preocupe doar de soarta diasporei româneşti în detrimentul total al comunităţilor istorice româneşti! „Căpşunarii”, „ţiganii români” şi toate celelalte categorii de cetăţeni români ce întregesc diaspora românească se află acolo ca rod al propriei voinţe, sunt prin ei înşişi responsabili de destinul lor! În schimb, membrii comunităţilor istorice româneşti ce au rezistat timp de secole în afara graniţelor României n-au avut acest privilegiu de a alege. Cu atât mai mult atunci, obligaţia statului român în privinţa lor este înzecit mai mare şi mai de onoare decât în cazul diasporei! Iată de ce o reorientare a priorităţilor naţionale în exterior ar fi nu doar binevenită, ci şi necesară!

Anunțuri

De ce… reÎNVIEREA

Standard

În urmă cu ceva vreme, era un vis aproape utopic. Pe parcurs, a început să devină o dorinţă înmugurind şi rodind pe zi ce trecea. Azi, e o realitate ce tinde să fie o certitudine tot mai pregnantă.

Reintegrarea într-un circuit de valori, simţire, trăire, limbă şi tradiţii româneşti neaoşe a conaţionalilor pe care caruselul destinului i-a lăsat în afara graniţelor ţării se înfăptuieşte pas cu pas, cu urcuşuri şi coborâşuri, sinuos, precum în cea mai elocventă ilustrare a plaiului mioritic aşa cum l-a imaginat Lucian Blaga.

De fapt, noi nu vrem să revizuim graniţe şi nu pretindem teritorii iluzorii, nu vrem să învăţăm pe nimeni nimic şi nici să ne amestecăm în chestiuni de autodeterminare. Suntem departe de geopolitică, geostrategie şi alte asemenea concepte balonate vehiculate preţios prin dischisul cancelariilor diplomatice.

Apelul nostru este mult mai uman şi mai sentimental. Nu căutăm să stoarcem sânge din răni ale istoriei insuficient suturate. Vrem, pur şi simplu, doar să putem să ne bucurăm împreună de ceea ce ne defineşte şi ne animă, să putem să fim noi înşine aşa, cu bunele şi relele noastre. Nu avem duşmani şi ne dorim doar prieteni.

Celor care, prin negura vremurilor, au rezistat acolo, dincolo de România şi îşi mai spun încă ROMÂNI, le cerem îndoit iertare dacă, până acum, am promis şi nu ne-am ţinut de cuvânt, am tăcut şi nu am făcut sau chiar am fost nepăsători, delăsători, egoişti. Dar, cu simţ autocritic, e şi acesta tot un fel de a fi români…

De acum încolo, vom fi mai prezenţi, mai vii. Prin ce-am construit sau prin ce-am dărâmat, prin ce am adulat sau hulit, dar mai ales prin spirit, grai, cântec, vers, imagine, dans, obiceiuri, creaţie, împărtăşire şi (re)descoperire ne deşteptăm şi ne coagulăm. Strângem rândurile şi ţinem aproape! Venim!