Arhive pe etichete: Pareri

Disperarea înăbuşită a unui tânăr etnic român din Ucraina

Standard

Despre tinerii de etnie română din regiunea Transcarpatia, Ucraina, se spune că, din cauza educaţiei ce le-a fost insuflată, sunt oarecum „sălbăticiţi” când vin în contact cu semeni de-ai lor din România: sunt circumspecţi, cu un mod de relaţionare mai degrabă introvertit, te scrutează cu privirea în care se citeşte un soi de reţinere amestecată cu neîncredere. Nu le este la îndemână să vorbească deschis şi explicit despre condiţia lor de român. Îşi poartă povara de trăitori „enclavizaţi” fără revoltă sau fără a se victimiza, cu o demnitate ancestrală, simplă, maramureşeană. Parţial, toată această atitudine este totuşi şi o consecinţă a noianului de promisiuni de sprijin pe care, de-a lungul timpului, diferiţi „reprezentanţi din patria-mamă”, de diferite ranguri, le-au făcut, dar nu le-au onorat.

Din când în când, însă, câte o voce sparge această monotonie a tăcerii, dar o face fără stridenţe, iar din rostirea sa răzbate o disperare înăbuşită. Mesajul emoţionant al unui tânăr etnic român din Transcarpatia vine să confirme acest lucru.

Citeşte întreg articolul aici: http://www.reinvierea.org.ro/romani/articole/20-disperarea-inabusita-a-unui-tanar-etnic-roman-din-ucraina.html

Uite ziarul, nu e ziarul!

Standard

Situaţia săptămânalului social-politic, economic şi cultural pentru românii din Transcarpatia – Maramureşenii – mult dezbătută în presa din România (vezi Gazeta de Maramureş – 13.11.2006) şi în cadrul atâtor şi atâtor întâlniri culturale bilaterale (România-Ucraina) este una dramatică.

În ciuda declaraţiilor publice (pompoase), potrivit cărora redacţia ziarului nu duce lipsă de nimic şi îşi desfăşoară în condiţii optime activitatea, realitatea este prezentată de redactorul şef Ion Huzău astfel: „…nervii ne sunt permanent încercaţi de diferitele atenţionări şi amenzi provenite de la diferite instituţii, mai ales de la pensii, […] conturile noastre în care am putea primi ajutoare băneşti continuă să fie blocate… Acestea şi alte probleme au fost relatate de nenumărate ori la Consulatul General al României de la Cernăuţi, la Departamentul Românilor de Pretutindeni, la „şefii” de la Ujgorod, […] dar aproape niciodată nu s-a cerut părţii ucrainene să-şi onoreze obligaţiile (crearea unei redacţii n.r.) pe care le are faţă de etnia noastră minoritară, aşa cum face statul român pentru toţi minoritarii… Ba mai mult, în data de 6 iunie a.c. a început să circule pe internet, în presa românească şi ucraineană informaţia potrivit căreia, în sfârşit (sic!), s-a rezolvat problema finanţării redacţiei… Oare nu cumva ziarul nostru deranjează? Să fie oare o „campanie combinată” sau cei de la Ujgorod socot că românii maramureşeni pot răbda orice informaţii nedrepte, iar vina o pun pe seama unui diplomat român… Se pare că se caută motive… Presa e totuşi liberă în ţara aceasta, care doreşte să se integreze în structurile europene şi, deci, e obligată să susţină realmente publicaţiile minorităţilor şi nu doar la nivel declarativ…

Răbdare, răbdare, dar până când?!


Puntea României cu Ucraina

Standard

După redeschiderea Podului Istoric care face legătura între România şi Ucraina (n.n.: este vorba de punctul de trecere a frontierei româno-ucrainene pe podul de peste Tisa dintre localităţile Sighetu Marmaţiei şi Slatina), m-am dus şi eu acasă… după aproape 4 luni de zile. În sfârşit, nu mai trebuia să merg pe la Cernăuţi sau Halmeu.

În drumul meu spre casă, păşind pe podul de lemn, mă cuprindea un sentiment… ciudat şi plăcut, în acelaşi timp. De fapt, până să păşesc pe pod, m-am simţit, într-un fel, acasă… Podul este frumos, curat de această dată, cu steguleţele României şi Ucrainei, ce să mai zic, mă bucur foarte mult că acest pod a fost redeschis. Parcă se trece mai civilizat, în unele zile…

Îndreptându-ne spre pod, eu şi încă un prieten, am văzut coada lungă de biciclişti care aşteptau să treacă şi ei graniţa cu Ucraina. Noi, fiind studenţi, ne-am gândit că nu ar trebui sa ne simţim obligaţi să stăm la coada bicicliştilor, aşa că am trecut pe lânga ei şi am rugat un funcţionar al Poliţiei de Frontieră să ne dea voie să trecem în faţă. Din spate se auzeau deja nemulţumiri, toţi se uitau lung la noi de ce „ne băgăm în faţă”. O doamnă cu bicicleta s-a trezit că trebuie să acţioneze şi ea şi a zis în rusă: „Nazad, nazad!”. Văzând că nu reacţionăm în nici un fel, a ţipat şi în română: „Înapoi, înapoi!”. Atunci am întrebat-o: „Doamnă, de câte ori pe zi treceţi frontiera?”. „O dată”, mi-a răspuns ea. „Dar de câte ori pe săptămână?”, am mai întrebat-o. „De şapte!”, a spus femeia răspicat. Astfel, am încercat să-i explic că, în schimb, eu trec pe acolo doar de câteva ori pe an, nu ca ea, în fiecare zi, cu ţigări. Dar… ce folos! Au ţipat toţi, în continuare şi, văzându-ne paşapoartele, au început să exclame: „Apăi da, dacă sunt ruşi îi lăsaţi!”. Urât din partea lor şi jignitor fiindcă le-am explicat că suntem ROMÂNI de dincolo de Tisa.

Sper să se civilizeze lumea cât de cât, cu timpul, mai ales traficanţii de ţigări care vin câte de 10 ori până la jumătatea podului şi preiau cartuşul de ţigări pentru a-l vinde la Sighet. Oare de ce nu sunt sancţionaţi pentru asta? Unde sunt camerele de luat vederi despre care se tot vorbea că vor fi instalate?!

Sergiu Dan

(student, anul IV, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea din Bucureşti, cetăţean ucrainean de naţionalitate română, domiciliat în Maramureşul Istoric din dreapta Tisei, în localitatea românească Apşa de Mijloc)

www.dincolodetisa.blogspot.com

21.07.2008