Arhive pe etichete: Stiri

Acord istoric de cooperare Satu Mare-Transcarpatia

Standard

Vineri, 3 octombrie 2008, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Csehi Arpad, şi viceguvernatorul Administraţiei Regionale Transcarpatia, Volodymyr Noblik, au semnat un „Acord de colaborare economică, comercială, tehnico-ştiinţifică şi culturală”.

La semnarea oficială a acordului dintre cele două regiuni, care a avut loc în sala mică de şedinţe a Consiliului Judeţean, au mai fost prezenţi ministrul Ovidiu Silaghi, subprefectul Octavian Lazin, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Valentin Macec şi Adrian Ştef, primarul municipiului Satu Mare Iuliu Ilyes, preşedintele filialei Satu Mare a Uniunii Ucrainenilor din România, Mihai Macioca. De asemenea, au fost prezenţi şi şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Satu Mare, comisarul-şef Liviu Tăut, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Someş” Satu Mare, colonelul Gheorghe Strâmb şi adjunctul şefului Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Satu Mare, comisarul-şef Giurea Tiberiu. La rândul ei, delegaţia ucraineană a mai fost formata din Laszlo Brenzovics, vicepreşedintele Consiliului Regional Transcarpatia şi Halyna Horokhovska, reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei.

prima0410081

După semnare, preşedintele Csehi Arpad a prezentat principalele prevederi ale acordului. “Împreună cu partenerii noştri ucraineni, dorim să asigurăm modernizarea Vămii Halmeu-Diakovo, deschiderea unei noi vămi la Tarna Mare-Hija, deschiderea unui Consulat al României la Ujgorod şi înfiinţarea unui Consulat al Ucrainei la Satu Mare. De asemenea, dorim să realizăm o colaborare economică mai strânsă, participarea cu proiecte comune la programele de finanţare, sprijinirea minorităţii româneşti din Ucraina şi a celei ucrainene din judeţul nostru. Am înfiinţat grupuri mixte de lucru pe domeniile considerate prioritare: cultură, învăţământ, sănătate, turism, dezvoltarea infrastructurii, protecţia mediului şi intervenţii în situaţii de urgenţă”, a declarat preşedintele Csehi Arpad.

Viceguvernatorul Administraţiei Regionale Transcarpatia, Volodymyr Noblik, a susţinut, la rândul său, colaborarea dintre administraţiile locale ale celor două regiuni. “Sunt probleme care pot fi rezolvate la nivel local de cele două administraţii, fără să se mai apeleze la autorităţile centrale. Avem aceeaşi istorie, aceeaşi mentalitate, trăim cu toţii între munţii Carpaţi. Dar avem şi multe probleme pe care le putem rezolva doar împreună. În aceste condiţii, graniţele trebuie să ne unească, nu să ne despartă”, a declarat viceguvernatorul Volodymyr Noblik.

Astfel, nu putem decât să salutăm cu entuziasm un asemenea demers care vine să umple un gol imens pe acest palier şi să confere, finalmente, cadrul instituţional atât de necesar demarării unor colaborări mai intense şi mai ample care să vină în sprijinul dezvoltării durabile a celor două zone şi în cel al întăririi legăturilor dintre români şi români pe de o parte şi dintre ucraineni şi ucraineni pe de altă parte.

Anunțuri

Învăţământ şi libertate de exprimare în Uniunea Europeană

Standard

În numărul din 25 iulie 2008 al săptămânalului „Foaia românească” ce apare în Ungaria, sub semnătura redactorului-şef, Eva Iova, se consemnează:

Zilele trecute, pe adresa Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria a sosit răspunsul Ministerului Învăţământului şi Culturii, la scrisoarea de protest semnată de mai multe instituţii şi organizaţii româneşti din Ungaria şi trimisă la sfârşitul lunii mai a.c., în care reprezentanţii comunităţii noastre au tras un semnal de alarmă referitor la una dintre întrebările de la bacalaureatul la istorie. Ministrul Hiller István a răspuns şi în numele Cabinetului Primului Ministru.

În prima parte a scrisorii, Hiller descrie regulile şi metodele pe baza cărora se întocmeşte formularul cu subiectele pentru bacalaureat. Explicând complexitatea şi metoda tragerii la sorţi a subiectelor, ministrul învăţământului exclude faptul că liceele de naţionalitate ar fi primit intenţionat subiectul de la punctul 9/e: „Argumentaţi pe scurt cauzele pentru care se poate considera injustă din punct de vedere etnic acea parte din tratatul de pace, care fixa graniţele noi ale Ungariei”.

În a doua parte a scrisorii ministrul Hiller István scrie:

„Şi după părerea mea, întrebarea, – şi cu asta sunt de acord şi profesorii în cauză – din punct de vedere metodologic, este inexactă şi poate să producă confuzie, neînţelegere. Cu toate că cerinţa de bază a noului tip de bacalaureat este tocmai aceea ca elevul să-şi poată exprima liber părerea, pe baza unui anumit material, expunându-şi punctul de vedere prin argumente şi formulandu-şi în mod independent poziţia, şi opinia mea este că judecata de valoare din întrebarea respectivă poate orienta elevul în răspunsul său într-o anumită direcţie.

Trebuie avut în vedere ca nici măcar o formulare inexactă să nu deranjeze vreun popor, sau un grup din sânul unui popor. Ţinând cont de aceasta, voi lua măsuri ca Centrul Naţional de Examene şi Evaluare pentru Învăţământul Public să atragă atenţia comisiilor de specialitate care elaborează subiectele de la examene asupra acestui fapt, iar în munca de elaborare a subiectelor de examene să fie atenţi la o exprimare cât mai exactă.

Ministerul Învăţământului şi Culturii va face şi în viitor tot posibilul pentru ca, în cursul activităţii didactice, pedagogii şi elevii să-şi urmeze propriile convingeri, atât legate de materiile predate, cât şi în plan personal, ca nici un grup, nici o persoană să nu-şi impună poziţia asupra altora. Ne vom strădui ca în toate domeniile vieţii şcolare, deci şi la examene, să prevaleze neştirbit libertatea de exprimare a opiniilor. Toată lumea are dreptul la libertatea opiniilor, lucru care este valabil şi în legătură cu evenimentul istoric însemnat ca Tratatul de pace de la Trianon. Astfel, şi părerea Dumneavoastră trebuie respectată. Totodată este corect ca oamenii de ştiinţă sau istoricii să îşi confrunte poziţiile pe tema cotiturilor istorice trăite în comun în Europa Centrală şi de Est. Cu toţii ne dorim ca disputele de specialitate, creatoare, lămuritoare, să ajute în continuare la apropierea popoarelor şi ţărilor noastre. Budapesta, 24 iulie 2006. Cu onoare, dr. Hiller István”.

Iată, aşadar, un excelent exerciţiu de prezenţă de spirit şi de demnitate naţională exprimat de conducerea Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria ce a obligat practic autorităţile ungare să-şi recunoască cu voalarea de rigoare eroarea intenţionată din formularea unor subiecte la proba de istorie a examenului de Bacalaureat!

Ministrul trădării naţionale!

Standard

Potrivit RGN Press, ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, împreună cu ministrul educaţiei, Cristian Adomniţei, au efectuat, în data de 18 iulie 2008, o vizită oficială în Ucraina, la Kiev, la invitaţia ministrului afacerilor externe al Ucrainei, Volodimir Ogrizko. Cu această ocazie, a avut loc şi cea de-a doua reuniune a Comitetului pentru securitate şi cooperare europeană, euroatlantică şi regională din cadrul Comisiei Mixte Prezidenţiale româno-ucrainene. Discuţiile cu oficialii de la Kiev au vizat cadrul relaţiilor bilaterale, inclusiv cooperarea dintre România şi Ucraina în domeniul protecţiei drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, tematica europeană şi euro-atlantică şi subiecte regionale de interes comun.

Profitând de eveniment, în preziua acestuia, Uniunea Interregională “Comunitatea Românească din Ucraina”, prin preşedintele acesteia, Ion Popescu, i-a remis lui Cristian Adomniţei o scrisoare deschisă făcând apel ca ministrul român al educaţiei să intervenă pe lângă autorităţile ucrainene ca acestea sa stopeze procesul de distrugere a şcolilor şi claselor cu predare în limba română din Ucraina.

În conţinutul acesteia se arată: „Ne adresăm, domnule Ministru, către Dumneavoastră, cât şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării cu rugămintea de a aborda la întâlnirea Dumneavoastră cu oficialităţile Ucrainei problema legată de situaţia care s-a creat în şcolile minorităţilor naţionale din Ucraina în urma ordinului Ministrului învăţământului din Ucraina, nr. 461 din 25 mai 2008, în baza căruia, începând cu 1 septembrie a.c., în şcolile minorităţilor naţionale se va trece la studiul obiectelor de bază în limba de stat. Prin această încercare, şcolile noastre cu predare în limba română se transormă în şcoli mixte. Se întreprind diverse măsuri în direcţia lichidării învăţământului în limba maternă. Şcoala românească sau învăţământul în limba română din Ucraina trece şi aşa, în prezent, prin vremuri foarte grele generate de lipsa de manuale, micşorarea orelor şi excluderea examenelor obligatorii la limba şi literatura română, inexistenţa, în Ucraina, a unor instituţii pedagogice de învăţământ superior cu predare în limba română pentru a pregăti cadre didactice, cât şi a unui program de studiu şi de perfecţionare în limba maternă a profesorilor din şcolile româneşti. De ani de zile se promite deschiderea Universităţii Multiculturale la Cernăuţi, dar nici în ziua de azi aceasta nu s-a realizat. Şi dacă statul român nu va interveni pentru îmbunătăţirea legăturilor istorice cu comunitatea noastră, riscăm să pierdem complet dreptul de a mai studia în limba română – limba strămoşilor noştri!”.

Care a fost răspunsul demnitarului de la Bucureşti? Acesta nu s-a lăsat deloc aşteptat, în perfectă consonanţă cu incompetenţa sa devenită proverbială!

Astfel, în capitala ucraineană, Cristian Adomniţei a semnat, împreună cu omologul său de la Kiev, un protocol prin care, practic, este suspendat sprijinul Bucurestiului pentru tinerii etnici români din fostul stat sovietic!

Conform noului “Protocol româno-ucrainean de colaborare în domeniul învăţământului pentru anii 2008-2011”, etnicii români din Ucraina şi, respectiv, diaspora ucraineană din România vor beneficia DE PÂNĂ LA 50 de burse pentru studii universitare de licenţă şi MAXIM 50 de burse pentru masterat! Totodată, cele două ministere vor acorda, pe bază de reciprocitate (sic!!!), PÂNĂ LA 10 burse de doctorat, actul bilateral conţinând şi alte prevederi paritare, net avantajoase Kievului!

Ca o consecinţă absolut nefastă, gestul fără precedent al ministrului român pune egal între comunitatea de peste 500.000 de români (incluzând aici şi aşa-numiţii moldoveni) din Ucraina şi minoritatea ucraineană din România, de circa 60.000 de persoane.

În anul 2000, Guvernul de la Bucureşti a alocat pentru românii din Ucraina 200 de locuri pentru studii universitare, 100 de locuri pentru master şi 25 pentru studii postuniversitare. De asemenea, între 2000 si 2005, peste 200 de profesori calificaţi în discipline cu predare în limba română au beneficiat, anual, de stagii de perfecţionare care, ulterior, au fost sistate de către Mihai Gheorghiu, actualmente şef al Departamentului pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, la acea vreme director al Centrului „Eudoxiu Hurmuzachi”.

Ce i se mai poate reproşa ilustrului Cristian Adomniţei? Din cauza dezinteresului general al autorităţilor române şi sub pretextul lipsei unui acord între cele două ministere de învăţământ, în 2006, au venit la studii în România DOAR 15 tineri! În 2007, concursul de admitere a fost anunţat cu întârziere, majoritatea absolvenţilor români din Ucraina interesaţi fiind nevoiţi să abandoneze! Potrivit statisticilor neoficiale, anual, peste 3000 de tineri etnici români din Ucraina termină liceul sau învăţământul general de 11 clase, un număr net superior etnicilor ucraineni din România interesaţi să îşi continue studiile în Ucraina.